top of page

Să faci ce spun finanțele, nu ce fac finanțele

5

4

0

𝗠𝗮𝗿𝗰𝗲𝗹 𝗕𝗼𝗹𝗼𝘀̗, ministrul de Finanțe în funcție, este și om politic liberal, dar și preot misionar. Cu alte cuvinte, 𝗱𝗼𝗺𝗻𝘂𝗹 𝗕𝗼𝗹𝗼𝘀̗ este perceput ca un om serios, sincer și cumpătat. Pentru că e un om cumpătat, pus pe economii, ministrul de Finanțe a inițiat și semnat în 2023 o ordonanță de urgență care interzicea instituțiilor publice din România să mai cumpere mașini.


Este vorba despre 𝗢𝗨𝗚 𝟯𝟰/𝟮𝟬𝟮𝟯, al cărei articol III, alineat 1, litera a spune clar:


„În anul 2023, instituțiilor și autorităților publice, indiferent de modul de finanțare, inclusiv activităților finanțate din venituri proprii înființate pe lângă acestea, li se interzice achiziționarea, preluarea în leasing sau închirierea de autoturisme.” 🚫🚗


Ordonanța a fost aprobată rapid de Guvern pentru că, nu-i așa, era criză financiară, aveam război la granițe, multe cheltuieli militare de făcut și trebuia să facem economii de unde puteam.


Apoi, prin altă ordonanță semnată tot de 𝗠𝗮𝗿𝗰𝗲𝗹 𝗕𝗼𝗹𝗼𝘀̗ (115/2023), 𝗠𝗶𝗻𝗶𝘀𝘁𝗲𝗿𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗙𝗶𝗻𝗮𝗻𝘁̗𝗲 a impus ca prevederile articolului III din vechea ordonanță să fie aplicate și în 2024. Logic, bun planificator, ministrul de Finanțe a prevăzut că nici criza financiară, nici războiul de la granițe nu vor dispărea prea repede.


Numai că, anul ăsta, 𝗠𝗶𝗻𝗶𝘀𝘁𝗲𝗿𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗙𝗶𝗻𝗮𝗻𝘁̗𝗲 a ignorat chiar ordonanța de urgență pe care a inițiat-o și și-a cumpărat 25 de SUV-uri de câte 23.000 de euro bucata. 🚙💸 Achiziția s-a făcut legal, la vedere, cu caiet de sarcini, prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice. SUV-urile sunt chiar ieftine, dar nu asta e problema.


Adevărata problemă e semnalul dat întregului sector bugetar. Cum să impui aplicarea la sânge a unei legislații care specifică tuturor instituțiilor și autorităților publice din România interdicții la cheltuirea banului public, cum să ceri economii când tu, 𝗠𝗶𝗻𝗶𝘀𝘁𝗲𝗿𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗙𝗶𝗻𝗮𝗻𝘁̗𝗲, nu respecți ordonanța inițiată chiar de tine?


Păi, în secunda doi, nu o să înceapă șefii de instituții, oameni cu multe obligații, să caute orice portițe legislative care să le permită să cumpere bunuri și servicii, ca până acum? Sau, vorba oamenilor de la țară, ne bazăm pe faptul că instituțiile publice trebuie să facă ce spune popa, nu ce face popa. 🤷‍♂️



Comments
Share Your ThoughtsBe the first to write a comment.
bottom of page